Apoi a devenit Director al Fondului Naţional şi Responsabil Naţional adjunct cu Autorizarea Finanţării pentru PHARE, ISPA şi SAPARD. Daniela Gheorghe a lucrat şi în Ministerul de Finanţe, unde a fost secretar de stat apolitic şi director al Unităţii Centrale de Contractare PHARE. Astăzi, ea ocupă mai departe un post de direcţie în Comisia Europeană, unde conduce Direcţia Resurse din cadrul Direcţiei Generale a Bugetului, în Comisia Europeană.

Pentru RFI, ea îşi retrasează parcursul profesional care a făcut din posibil viitoarea profesoară de matematică o gestionară a afacerilor comunitare.

De peste patru ani, Daniela Gheorghe ocupă un post înalt în Comisia Europeană, unde se simte «ca acasă». Relaţia ei cu Bruxelles şi UE este mult mai veche şi datează din 1992: «Am crescut odată cu Comisia. Mi-aduc aminte că la început nu exista un manual de proceduri, nu exista nimic. Şi-mi spuneau: trebuie să faci un work program, Daniela. Ce să fac? Un work program… Cum e ăla ? Păi vino-ncoace ca să vedem… Şi împreună cu ei am schiţat. Deci n-aveau standarde, n-aveau template-uri. Ulterior au început să creeze template-uri, standarde, apoi manuale. Deci am crescut şi m-am dezvoltat odată cu Comisia. Practic, tot ce se introducea nou am văzut şi pot să spun că, într-un fel, am şi contribuit la o parte.»

Am gestionat miliarde de euro...

Acela a fost momentul în care Comisia crea Fondurile PHARE, de asistenţă a ţărilor care doreau să devină membre ale UE. A urmat o perioada de pionierat pentru Daniela Gheorghe, dar şi pentru România în general, atunci se puneau pe picioare structurile de atragere a fondurilor comunitare.

«Am gestionat milioane, miliarde de euro dacă e să adun din 1992, până când am plecat, pentru că apoi am fost la Ministerul Finanţelor. Am creat acel Oficiu de Plăţi şi Contractare PHARE, pe care l-a creat Comisia în toate ţările care urmau să adere la UE ca să centralizeze gestionarea fondurilor. Şi am creat, practic plecând de la zero, în Ministerul de Finanţe, această direcţie. După care am creat şi Fondul Naţional, care ulterior a devenit Autoritatea de plată şi certificare pentru noile fonduri. Deci practic am avut grijă şi de ISPA, şi de SAPARD… A fost perioada nebunească cu acreditarea, când nimeni nu mai credea că România o să reuşească să ia fondurile SAPARD, dar pe ultima sută de metri am reuşit să acredităm şi SAPARD-ul… După care a urmat, normal, pregătirea pentru fondurile structurale.»

Dar Daniela Gheorghe este de fapt inginer de formaţie, o carieră aleasă din cu totul alte motive: «A fost o perioadă în care Ceauşescu închisese oraşele. Pasiunea mea a fost matematica şi engleza. Efectiv, matematica a fost un hobby, am participat la olimpiade şi trebuia, împreună cu alţi trei colegi – am fost patru olimpici – să mergem la Universitate la matematică. Deziluzia mare a profesoarei este că niciunul nu ne-am dus. Noi ne-am gândit: ce facem? Profesori de matematică, ne ducem la ţară? Unde era să mă duc cu matematica? Şi atunci am ales, că tocmai era la modă, mecanica fină, secţia în care găseai de fapt cele mai multe fete din toată Politehnica, la vremea respectivă… »

Ingineria nu era o pasiune în sine pentru doamna Gheorghe, motiv pentru care ea a abandonat proiectarea pentru a lucra în secţie, cu oamenii. Arta de a lucra cu oameni este o moştenire de la bunica sa. Ulterior, după 1990, alte posibilităţi i s-au ivit: «După ’90, când am vazut că se întâmplă lucruri noi şi trebuie să fiu parte, am văzut acest anunţ la Agenţia Naţională pentru Privatizare: expert pentru direcţia care se ocupa de asistenţa tehnică nerambursabilă. Şi-am zis: de ce nu? Hai să mă duc să fac ceva nou! Şi aşa am ajuns acolo, deci aşa a fost trecerea de la inginerie. Şi acolo am început într-adevăr toţi să învăţam. Deci niciunul nu ne simţeam stingheriţi pentru că unul ştie mai mult, pentru că absolut toţi, de oriunde veneam, a trebuit să facem lucruri noi. Şi a fost într-adevăr foarte interesant să creezi.»

A fost un consultant care a venit cu valiza cu bani

Legat de acea perioadă, Daniela Gheorghe îşi aminteşte dificultatea cu care se învăţa folosirea eficientă a fondurilor comunitare. Apoi, în afară de caietele de sarcini ale proiectelor şi de relaţia cu Bruxelles-ul, exista şi partea legată de licitaţii. Interveneau aici presiunile de diferite moduri, astfel încât licitaţiile să nu fie imparţiale şi exista prin urmare o bătălie pentru ca ele să fie corecte. Daniela Gheorghe, care spune că niciodată nu i-a fost teamă că-şi va pierde postul, a ţinut piept acestor presiuni politice şi nu numai…

«Cu mine, pot să spun, n-a mers! Păi am avut atunci, în primii ani – colegilor le-a fost şi frică – a fost un consultant care a venit cu valiza cu bani. Când am deschis uşa, am chemat secretara şi din momentul ăla n-am mai primit niciodată singură pe cineva. Întotdeauna trebuia să am pe cineva lângă mine. Şi efectiv l-am dat afară, după care toată lumea mi-a spus: tu stii cine e ăsta? Se pare că era un italian care avea legături cu mafia. Şi li se făcuse frică de modul în care eu l-am dat afară… Am avut situaţii de genul ăsta destule. Legendele sunt adevărate. De încercat se încerca. Dar depinde apoi şi de personalitatea fiecăruia.»

Apoi, după aderarea României la UE în 2007, Daniela Gheorghe a făcut un pas firesc, acela de a prezenta un concurs de director la Comisia Europeană, unde ea a obţinut un post de conducere la început în direcţia Afacerilor Maritime. Astăzi, ea este directorul direcţiei Resurse, cuprinsă în Directoratul Buget al Comisiei Europene.

Aici nu-mi cere nimeni să fie gata ieri o chestie

Administraţia de la Bruxelles, cu toate că îi era cunoscută, a surprins-o în continuare pozitiv din punctul de vedere al eficienţei aparatului comunitar. În România, Daniela Gheorghe a calculat că îi lua 30% din timp pentru a redacta rapoarte către diferite instanţe. La Bruxelles, totul curge, ierarhia şi structura administraţiei, deşi par complicate, sunt de fapt flexibile şi eficiente:

«Venind aici, mi-am zis: nu-i adevărat! Aici nu-mi cere nimeni să fie gata ieri o chestie.  Nu mai trebuie să stau pe telefoane şi să le aduc aminte: atenţie că-mi trebuie chestia aia mâine, ai întârziat deja o zi, o săptămână… Nu! Aici toată lumea îşi vede de treabă, curge totul, e foarte organizat, iar pe fiecare, asta e mentalitatea, nu trebuie să-l împingi de la spate. Începând de la desk-office până mai departe, toată lumea se organizează foarte bine.»

Alegerea profesiei de inginer a fost una dictată de conjunctura socială a vremii, dar adevărata pasiune a Danielei Gheorghe ar fi fost una de pedagog… «Ai ghicit, deci profesoară de matematică aş fi fost, poate de asta şi am chemarea asta şi moştenirea de la bunica mea în a lucra cu oamenii. Da, aş face-o.»

Ce altceva aţi face dacă aţi putea s-o luaţi de la capăt de la capăt, doamnă Gheorghe?

«Profesoară de matematică, da…»