Scandalul medicamentelor în Bulgaria
Escaladarea conflictelor pe piaţa bulgară de medicamente a făcut două victime în etajele superioare ale administrației. Miercuri a fost acceptată demisia şefei Casei naţionale de sănătate Neli Neşeva, după demisia de marţi a adjunctului ministrului Sănătăţii, Ghergana Pavlova. Se clatină de altfel şi fotoliul ministrului.
Autor: Petio Petkov
Data: Miercuri, 22 Februarie 2012
Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov:
La baza scandalului stă faptul că medicamente produse în Bulgaria se vând de trei ori mai ieftin în farmaciile din Turcia şi Serbia decât în spitalele bulgare. În acelaşi timp, conducerea Casei Naţionale de Sănătate îşi autoacordă prime pentru economiile realizate în valoare de zeci de mii de euro, iar spitalele sunt finanţate pe criterii „de partid”.
Motivul formal pentru plecarea d-nei Neşeva au fost bonusurile autoacordate la finalul anului trecut, în valoare de 8000 de euro. Primul ministru Boiko Borisov a explicat demiterea d-nei Pavlova prin cuvintele: „Aşa am decis eu”. Cu câteva zile în urmă, fosta şefă a Casei i-a cerut ministrului Sănătăţii, Stefan Konstantinov, explicaţii în legătură cu felul netransparent în care au fost cheltuite de către minister 180 de milioane de euro din banii casei.
Cele două demisii au fost precedate de atacuri reciproce între două grupuri concurente de companii farmaceutice.
Ca şi adjunctul ministrului, preşedintele Casei Naţionale era implicat în achiziţionarea de medicamente pentru spitale. În ultimele zile a devenit cunoscut faptul că medicamentele produse de cea mai mare companie farmaceutică bulgară, Sopharma, pot fi cumpărate în farmacii din Turcia şi Serbia la preţuri de până la trei ori mai mici de cele la care sunt achiziţionate de spitalele bulgare.
Din opoziţie se aud însă acuzaţii că la baza celor două demisii au stat presiuni lobbiste. Nu a devenit însă clară poziţia guvernului şi cea a procuraturii.
Organizaţii ale pacienţilor au explicat demiterea şefei Casei Naţionale prin prezumptiva sa încercare de a contracta la preţuri mai mici medicamente produse de Sopharma. Cu acest argument, în apărarea d-nei Neşeva au vorbit şi mai mulţi şefi de spitale.
Fostul adjunct al ministrului Sănătăţii, Ghergana Pavlova, a fost acuzată că a făcut lobby companiei Sopharma, a cărei angajată a fost înainte de a ocupa postul în guvern. De căteva săptămâni ea a fost atacată în mediile ostile companiei în legătură cu decizia ca licitaţiile pentru mai multe categorii de medicamente să fie mutate de la Ministerul Sănătăţii la spitale. Decizia sa a avut ca rezultat creşterea preţurilor în favoarea producătorului Sopharma. Unele concursuri pentru aparatura medicală au fost anulate, iar medicii din mai multe spitale au cerut demisia ministrului sănătăţii.
Între timp, primul ministru Borisov a avertizat că şi ministrul Konstantinov va fi demis dacă nu va rezolva problema formării transparente a preţurilor la medicamente.
Comentând vizita la Sofia a unui grup de experţi ai Comisiei Europene, viceprim-ministrul şi ministrul de finanţe Simeon Djankov a declarat că Bulgaria nu este ameninţată de sancţiuni pentru politica definită de unii drept subvenţionare nepermisă a companiilor Sopharma şi Sopharma Trading.
Lideri ai opoziţiei au declarat că responsabilitatea pentru presiunile lobbiste şi politica în domeniul medicamentelor îi revine personal primului ministru Borisov.
Procuratura trebuie să verifice acuzaţiile potrivit cărora fostul adjunct al ministrului Sănătăţii, Emil Rainov, încasa lunar 2,8 milioane euro de la marii producători de medicamente. Acuzaţiile au fost făcute publice de distributorul de medicamente Liga comercială.
În legătură cu ultimele demisii au apărut şi întrebări despre corectitudinea Comisiei cu privire la protecţia concurenței care nu o dată a verificat, fără un rezultat concret, informaţiile despre existenţa unor carteluri pe piaţa medicamentelor.

. Pentru a şterge, apasă din nou
.
SE VEDE FOARTE CLAR CA CELE DOUA COLONII RUSESTI ROMANIA SI BULGARIA SUFERA DE ACELEASI ,,BOLI" PRINTRE CARE SCANDALUL MEDICAMENTELOR. SI BINEINTELES IN BULGARIA A FOST DEMIS SEFUL CASEI NATIONALE DE SANATATE. VA URMA DEMISIA SI IN ROMANIA. SE PUNE ALT SEF SI CALVARUL BONLAVILOR CONTINUA. AS VREA SA-I VAD PE FRANCEZI IN SITUATIA ACEASTA. SIGUR VOR IESI IN STRADA.
Publică un comentariu nou