PE încurajează programul alimentar pentru săraci
Programul european de ajutor al defavorizaţilor (PEAD) este menit să continue până în 2014. În acel moment, Franţa şi Germania s-au angajat să convingă Comisia Europeană să oprească finanţarea programului din sursa comunitară. Parlamentul European, bucuros că programul nu s-a oprit în 2012, cere totuşi o continuare a sa şi după 2014.
Autor: Mihaela Gherghişan
Data: Marţi, 15 Noiembrie 2011
Creat în 1987 de fostul preşedinte al Comisiei Europene Jacques Delors, PEAD a fost alimentat în toţi aceşti ani de surplusul provenit din Politica Agricolă Comună.Acest surplus alimentează anual cantinele şi supele populare din UE care-i hrănesc pe cei 18 milioane de săraci europeni.
Proasta sa gestionare din ultimii ani a dus la o decizie a Curţii Europene de Justiţie din aprilie care cere ca PEAD să fie finanţat de o altă politică comunitară decât cea agricolă. Astfel, el poate fi finanţat de politica de coeziune sau de Fondul Social European. Dar Germania, Cehia, Suedia şi alte state au văzut aici o bună oportunitate pentru a-l opri definitiv.
Presiunile făcute de Comisia Europeană şi de Franţa în ultimele săptămâni au dus totuşi la o modificare a poziţiei Gremaniei. Aceasta a fost de acord cu continuarea programului de 500 de milioane pe an dar a smuls Franţei un compromis conform căruia împreună ele vor milita pentru oprirea programului ulterior, în 2014. Iată un eşec pentru UE, din punctul de vedere al socialiştilor europeni. Ei deplâng acest acord franco-german care va face ca programul să nu fie prelungit. Ei adaugă că rigoarea acum pe timp de criză nu ar trebui să se aplice celor slabi, adică săracilor.
Socialiştii văd aici o oportunitate pentru a reclama din nou creerea unei Europe sociale.Ecologiştii europeni cred că un nou şantier se deschide acum pentru a include programul pentru defavorizaţi în politica socială a UE. Comisarul european al agriculturii, Dacian Ciolos, care s-a bătut pentru ca acest program să continue, a propus ca acesta să fie integrat Fondului social european, idee susţinută de ecologişti.
În fine, asociaţiile caritative sunt cele mai afectate de decizia actuală de a prelungi cu doar doi ani ajutorul pentru săraci.
De aceea, în Franţa, Crucea Rosie pledează acum pentru creerea unei adevărate politici de solidaritate în UE.
Însă concret şi pe termen foarte scurt, Dacian Ciolos a promis că serviciile sale vor pregăti terenul pentru ca în această iarnă săracii UE să-şi poată primi ajutorul comunitar ca de obicei.
Secţiuni: Parlamentul European / Social

. Pentru a şterge, apasă din nou
.
Publică un comentariu nou