Bombardamente intense în oraşul sirian Homs

Noi violenţe în Siria: cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului, citat de AFP. Organizaţia dă de înţeles că trupele pro-Assad ar pregăti asaltul final asupra oraşului Homs.

Proteste în Siria (Foto: Reuters)
Proteste în Siria (Foto: Reuters)

Autor: Cosmin Ruscior

Data: Marţi, 21 Februarie 2012

Dintre cele 15 persoane, 13 au murit în urma bombardamentelor care au vizat cartierul rebel Bab Amr din oraşul Homs.

Cartierele Khaldiye şi Karm el-Zaitune au fost şi ele ţinta bombardamentelor timp de două ore, marţi dimineaţă.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului dă de înţeles că trupele pro-Assad ar pregăti asaltul final asupra bastionului rebel. Un convoi de 56 de transportoare de trupe a fost observat pe ruta dintre Damasc şi Homs, în apropierea satului Qara, îndreptându-se spre Homs, informează organizaţia neguvernamentală.

Reprimarea protestelor îndreptate împotriva preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu circa şapte mii de morţi până acum. Nu există o cifră foarte exactă, întrucât accesul în zonă şi implicit obţinerea unui bilanţ dintr-o sursă independentă sunt aproape imposibile.

Secţiuni: Internaţional / Social

Publică un comentariu nou

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Conţinut popular