PE va boicota pactul bugetar euro
Statele membre au găsit în 12 ianuarie un acord de principiu privind textul acordului bugetar născut la sfârşitul anului trecut dar deputaţii europeni spun că nu-l vor aproba. Pactul are nevoie de 12 ratificări naţionale şi de un aviz al Parlamentului European pentru a intra în vigoare.
Autor: Mihaela Gherghişan
Data: Vineri, 13 Ianuarie 2012
Deputaţii europeni care şi-au forţat prezenţa la masa experţilor ce redactează textul spun că acesta este inutil şi că se îndepărtează de la cerinţele iniţiale. Acest instrument interguvernamental, agreat între guvernele europene ar fi trebuit să fie unul riguros şi strict astfel încât să disciplineze statele membre ca niciodată până cum.
Menit iniţial să introducă o nouă disciplină bugetară , el prevede în cele din urmă un rol infim al Comisiei Europene in supravegherea statelor membre.
Doar statele membre vor avea puterea de a se controla unele pe altele. Iată un aspect care nu este pe placul eurocraţilor de la Bruxelles şi mai ales a deputaţilor europeni.
Apoi, ideea aşa numitei « reguli de aur » prin care o limită a deficitului structural de 0.5% din PIB să fie introdus în Constituţiile naţionale a fost şi ea revizuită.
În fine, la cererea Germaniei care vroia să impună propria-i viziune a disciplinei în toată zona euro cel puţin, acest text ar fi intrat în vigoare cu un minim de 15 ţări participante, dar numărul acestora a scăzut acum la 12.
Deputaţii europeni adăugă că este inutil să se redacteze un nou text comunitar, numit acord şi nu tratat fiindcă nu toate statele membre participă la el, ştim că Marea Britanie l-a respins.
Este inutil, spun ei, fiindcă toate prevederile sale puteau fi tratate prin legislaţia secundară , nu era nevoie de un Tratat pentru aceasta. Pentru a cadra mai bine discuţia, vorbim despre acord gândit pentru zona euro şi deschis oricui vrea să participe prin care se consolidează disciplina bugetară , menită să salveze în fine moneda unică.
Guy Verhofstadt, Elmar Brok şi Roberto Gualtieri, deputaţii europeni care şi-au forţat intrarea în clubul experţilor care redactează acum Tratatul spun că el prezintă şi un deficit democratic : Parlamentele Naţionale nu sunt asociate, locurile de muncă şi creşterea economică nu apar explicit iar implementarea sa nu ţine cont de toate metodele comunitare.
De fapt, Parlamentul European protestează întrucât nu se simte suficient implicat în acest proces.
În ciuda faptului că cei trei deputaţi au fost acceptaţi în cele din urmă la reuniunile experţilor, ei au fost rugaţi să-şi ţină gura şi să lase statele membre să redacteze documentul.
Aceştia se răzbuna prin urmare, şi spun că vor respinge noul acord, care abia născut se pare că va şi muri în curând întrucât pentru a intra în vigoare el ar trebui ratificat de minim 12 state şi ar trebui aprobat de deputaţii europeni prin aşa numita procedură a « avizului conform ».
Secţiuni: Parlamentul European / Politică

. Pentru a şterge, apasă din nou
.
Publică un comentariu nou