PE reacţionează la ideea creării obligaţiunilor de stabilitate

Comisia Europeană crede că singura modalitate de a ieşi din criza datoriei este crearea de euro obligaţiuni. Ca şi statele membre şi Parlamentul European este divizat privind această idee care ar putea implica modificarea Tratatului UE.Bruxelles cere însă în general să i se dea puteri crescute în domeniul guvernantei economice. 

PE reacţionează la ideea creării obligaţiunilor de stabilitate
PE reacţionează la ideea creării obligaţiunilor de stabilitate

Autor: Mihaela Gherghişan

Data: Miercuri, 23 Noiembrie 2011

Comisia Europeană a lansat o consultare în 23 noiembrie privind mutualizarea datoriilor externe deţinute de statele zonei euro, ca singură soluţie viabilă a actualei crize.

Iată cum s-ar traduce ideea emiterii de euro obligaţiuni, mai nou rebotezate obligaţiuni de stabilitate, despre care  liberalii europeni cred că va fi unul din stâlpii economiei europene. Liberalii văd aici o bună ocazie ca dezbaterea şi nu doar ea ci şi acţiunile să fie repuse în mâna instituţiilor europene şi nu în cele naţionale. Dar de fapt, dacă este să ne aplicăm în detaliu asupra celor propuse de Comisia Europeană, remarcăm trei idei adiacenţe din care doar una nu necesită o schimbare a Tratatului UE.  Aceasta arată că euro obligaţiunile s-ar substitui parţial celor naţionale iar fiecare stat ar fi nevoit să depună garanţii pentru ele. Acestea ar fi doar parţial comune.  Întrucât este relativ simplu de aplicat, aceasta este metoda reţinută de liberali. 

Ea nu este însă metoda considerată cea mai eficientă de Comisia Europeană. În opinia comisarilor europeni, cel mai bine ar fi ca printr-o modificare a Tratatului să se creeze euro obligaţiuni care ar înlocui complet împrumuturile făcute de statele zonei euro. Aceastea ar beneficia de garanţii comune ale statelor euro, ceea ce ar duce la mai multă responsabilizare a politicienilor şi a actorilor financiari.

Creştin democraţii europeni sunt şi ei bucuroşi de propunerea Comisiei Europene şi spun că vor analiza şi vor răspunde diferitelor opţiuni privind euro obligaţiunile. 

Socialiştii europeni sunt însă mai reticenţi iar creştin democraţii îi somează să se decidă în favoarea propunerilor. Pentru ei, deja toate propunerile recente de revigorare economică şi de ieşire din criza datoriei nu conţin un aspect social adecvat.

În fine, lupta care se dă acum între Bruxelles şi capitalele europene priveşte supremaţia în luarea deciziilor.

Comisia Europeană şi Parlamentul European sunt clare în această privinţa : situaţia este gravă, ea nu poate fi reglată prin negocieri între state, marcate de egoisme naţionale. Metoda UE, cea comunitară trebuie aplicată.

Marile capitale nici nu vor să audă de aceasta. Paris şi Berlin, secondate uneori de Londra, păstrează pentru moment proiectul în mâinile lor şi dictează întregii zone euro şi UE ceea ce este de făcut.  Singura notă disonantă din marile capitale a sosit de la Roma unde noul Prim Ministru italian Mario Monti, un fost comisar european, apară metodă comunitară. 

Iar la Haga, cu un impact limitat, Prim ministrul olandez Mark Rutte a cerut în urmă cu câteva săptămâni că la Bruxelles, comisarul european al afacerilor economice Olli Rehn să primească puteri sporite. 

Ne putem însă întreba care va fi impactul consultării lansate de Comisia Europeană din moment ce Germania a respins de la bun început ideea emiterii de euro obligaţiuni. Berlin crede că se pune astfel căruţă înaintea boilor, că ideea nu va avea niciun impact şi că cel mai bine ar fi ca o nouă disciplină bugetară să fie impusă zonei euro.

Aceasta ar trece printr-o modificare a Tratatului European, idee respinsă de multe capitale şi de Parlamentul European, şi ar prevede printre altele acţiuni în justiţie împotriva ţărilor nedisciplinate din punct de vedere bugetar. 

Mihaela Gherghişan
Ascultă

Publică un comentariu nou

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Conţinut popular