ONU cere retragerea lui Bashar al-Assad

Adunarea Generală a ONU a votat cu 137 de voturi "pentru" o rezoluţie de condamnare a violenţelor din Siria. Textul cere explicit retragerea din funcţia de şef al statului a preşedintelui Bashar al-Assad. Adunarea Generală are însă, spre deosebire de Consiliul de Securitate, doar un rol consultativ.

Adunarea Generală a ONU condamnă reprimarea protestelor din Siria (Foto: ONU/Devra Berkowitz).
Adunarea Generală a ONU condamnă reprimarea protestelor din Siria (Foto: ONU/Devra Berkowitz).

Autor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Data: Vineri, 17 Februarie 2012

12 state au votat împotriva rezoluţiei Adunării Generale a ONU. Printre acestea se numără Rusia, China, Coreea de Nord şi Venezuela. Alte ţări fie s-au abţinut de la vot, fie reprezentanţii acestora nu au fost prezenţi la reuniunea de la New York.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a salutat votul şi a declarat că el reprezintă un semnal îndelung aşteptat de la comunitatea internaţională. Conducerea siriană ar trebui să dea curs apelului şi să îndeplinească cerinţele poporului sirian, a mai spus Ban.

Şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, a catalogat adoptarea rezoluţiei drept un semnal al solidarităţii cu poporul sirian şi al condamnării reprimării violente a manifestaţiilor prodemocraţie de către forţele loiale regimului Assad.

Ministrul britanic de Externe, Willian Hague, a spus şi el că "mesajul este fără echivoc. Violenţele trebuie sistate imediat".

Spre deosebire de Consiliul de Securitate, Adunarea Generală a ONU nu poate impune sancţiuni în urma adoptării unei rezoluţii. Documentele sale au caracter pur consultativ. Mai multe încercări de rezoluţii au eşuat în Consiliul de Securitate, din cauza veto-ului exercitat de China şi Rusia. Moscova a acuzat şi în şedinţa Adunării Generale a ONU faptul că cerinţele comunităţii internaţionale sunt îndreptate exclusiv către regimul sirian şi deloc către Opoziţie.

Între timp, luptele violente din oraşe precum Homs, Hama şi Deraa continuă. Numai joi au murit la Hama 44 de persoane. Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a acuzat administraţia de la Damasc de crime împotriva umanităţii, din cauza tirurilor de artilerie asupra cartierelor rezidenţiale din aceste oraşe.

Luna aceasta se împlinesc 30 de ani de când Hafez al-Assad, tatăl actualului preşedinte, înăbuşea violent o rebeliune a Frăţiei Musulmane în Hama. 20 de mii de oameni aveau să fie ucişi atunci.

Secţiuni: Internaţional / Politică

Publică un comentariu nou

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Conţinut popular