Comunitatea evreiască din Franţa şi potenţialul său electoral

În Franţa, numeroşi oameni politici şi personalităţi ale lumii artistice au asistat miercuri seară la dineul anual al Consiliului Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa (CRIF). Un „rendez-vous” monden, dar cu o coloratură politică foarte puternică anul acesta.

Sarkozy, prezent la dineul CRIF
Sarkozy, prezent la dineul CRIF

Autor: Matei Vişniec

Data: Joi, 9 Februarie 2012

Matei Vişniec:

Comunitatea evreiască din Franţa, care numără între 500.000 şi 600.000 de membri, reprezintă un potenţial electoral extrem de important. Iată de ce la acestei dineuri tradiţionale participă întotdeauna atât responsabili politici de stânga, cât şi de dreapta. Pentru a treia oară, invitatul de onoare al acestei întâlniri anuale a comunităţii evreieşti din Franţa a fost preşedintele Nicolas Sarkozy. Iar printre cei care i-au ascultat discursul s-a aflat principalul său rival la alegerile prezidenţiale din aprilie-mai, socialistul François Hollande. Liderii comunităţii evreieşti au ţinut însă să precizeze că nu se poate vorbi de un „vot evreu” în Franţa. Totuşi, Agenţia France Presse notează într-o depeşă că 85% din comunitatea evreiască a votat în favoarea lui Nicolas Sarkozy la precedentele alegeri din 2007.

Matei Vişniec: La alegerile din 2007, 85% din comunitatea evreiască a votat pro-Sarkozy
Ascultă

Această reuniune anuală a comunităţii evreieşti din Franţa este o ocazie de evocare a problemelor cu care se confruntă ea, precum şi a unor subiecte care o preocupă. Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa constată cu satisfacţie că în 2011 a scăzut, de exemplu, numărul de acte antisemite: ele au fost de 389, faţă de 466 în 2010. Există însă o nelinişte faţă de fenomenul naţionalismului şi al populismului în creştere în Europa, iar xenofobia şi antisemitismul sunt realităţi care persistă.

Pe de altă parte, în acest moment circulă numeroase speculaţii în legătură cu o eventuală operaţiune militară a Israelului împotriva Iranului. Presa americană se întreabă de altfel deschis: „Va ataca Israelul Iranul?” Iar mulţi experţi spun „Da, în cazul în care comunitatea internaţională nu va reuşi să-i oblige pe ayatolahi să renunţe la fabricarea bombei atomice, Israelul va interveni”. Există o anume nervozitate internaţională legată de acest subiect, deşi majoritatea comentatorilor afirmă că Israelul nu a luat încă o decizie în acest sens.

Secţiuni: Franţa / Politică

Publică un comentariu nou

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Conţinut popular